Anul trecut, am scris cea mai cuprinzătoare recenzie bancară despre N26 de pe Internet, care a fost citită de atunci de zeci de mii de călători, de nomazi digitali și de cei pasionați de serviciile bancare online din toate colțurile lumii.
Totuși, pe cât de atotcuprinzătoare ar fi aceasta, au fost foarte mulți cititori români care mi-au pus întrebări legate despre modul de utilizare a N26.
Așadar, vreau să clarific câteva aspecte pentru utilizatorii români care se înscriu la N26 și, de asemenea, să arăt de ce N26 este probabil o opțiune bancară mai bună pentru tine în comparație cu alte bănci online, precum Revolut, Monzo, Curve și Simple.
Ce este N26?
N26 este o bancă exclusiv online, ce a fost concepută pentru nomazii digitali, pentru cei care călătoresc frecvent și pentru toți cei care apreciază simplitatea, designul excelent și cele mai mici comisoane posibile de la banca lor.
De exemplu, în fiecare an, contul meu N26 mă ajută să economisesc mii de euro datorită retragerilor gratuite de la bancomatele din întreaga lume, a celor mai bune rate de schimb de pe planetă (mulțumită parteneriatului cu TransferWise) și a unui plan de asigurare de călătorie remarcabil – toate fiind incluse pe cardul meu.
Acesta este motivul pentru care anul trecut am scris o recenzie bancară despre N26 de 3000 de cuvinte, în care am detaliat experiența trăită de mine. Această recenzie acoperă în detaliu toate produsele lor, inclusiv N26 Black, N26 Metal, CASH26, INVEST26 și altele.
De asemenea, vei fi informat când este momentul potrivit să faci upgrade la N26 Black și cum să beneficiezi la maxim de toate avantajele existente – beneficii precum asigurare pentru întârzierea zborurilor, asigurare de telefonie mobilă și asigurare de anulare a călătoriei – care vin o dată cu acesta.
Am menționat oare că aproape toate aceste avantaje, plus multe altele, sunt absolut gratuite?

Beneficiile N26
- Retrageri gratuite de la bancomatele din întreaga lume. Indiferent de locul în care te afli în lume, N26 nu-ți va percepe niciodată niciun comision pentru retragerea numerarului de la un bancomat (spre deosebire de majoritatea băncilor, care percep între 2-10$ la fiecare retragere de la bancomatele străine). Dacă ai planul gratuit N26, vei plăti un comision de conversie valutară de 1.7% peste rata medie de schimb a pieței, ceea ce este mai avantajos față de ceea ce oferă aproape orice alte servicii bancare pentru consumatori.
- Notificări în timp real ale tranzacțiilor. Ori de câte ori banii intră sau ies din contul tău, indiferent dacă este un transfer pe care l-ai inițiat sau o plată preautorizată, vei primi o notificare.
- Categorii de tranzacții. Fiecărei tranzacții i se atribuie o categorie precum „Baruri și restaurante” sau „Călătorii și vacanțe”, astfel încât să-ți poți urmări cheltuielile cu ușurință.
- Resetările codului PIN. Îți poți reseta codul PIN în orice moment, fiind la fel de simplu precum autentificarea în aplicație și schimbarea acestuia. Nu este nevoie să suni la N26, să te duci la bancomat, etc. etc. În 30 de secunde este gata.
- Blocarea cardului. La fel ca resetarea codului PIN, blocarea cardului (pentru a îl face inutilizabil pentru o perioadă) este la fel de simplă precum autentificarea și apăsarea butonului. Deblocarea acestuia este la fel de ușoară.
- Plăți în străinătate, plăți online și retrageri de numerar. Pentru securitatea ta, poți activa și dezactiva aceste servicii oricând dorești.
- Limitele de cheltuieli și de retragere. Acestea sunt alte elemente de securitate pe care le poți alege și modifica în aplicație oricând dorești.
Este disponibil N26 în România?
După cum poți vedea aici, poți deschide un cont N26 din oricare dintre următoarele țări: Germania, Austria, Irlanda, Franța, Spania, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, Finlanda, Luxemburg, Slovenia, Estonia, Grecia, Slovacia, Marea Britanie, Polonia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Liechtenstein, Islanda și Statele Unite.
De exemplu, eu sunt canadian, dar m-am înregistrat la N26 imediat ce m-am mutat în Berlin.
Dacă locuiești într-una dintre țările de mai sus ȘI ești cetățean al uneia dintre cele 164 de țări de mai jos, te poți înscrie la N26:
Pot retrage banii gratuit cu cardul N26 când mă aflu în România?
Da! După cum am arătat în recenzia bancară despre N26, beneficiezi de gratuitate la retragerile cu cardul N26 Black de la bancomatele din întreaga lume, inclusiv de la bancomatele din România. Dacă nu ai N26 Black și deții planul gratuit N26, plătești o taxă de 1.7% din suma totală retrasă.
Pentru a te lămuri mai bine, iată o captură de ecran care arată retragerea recentă a 7.220 de Baht Tailandezi, pe care am făcut-o de la un bancomat din Bangkok, iar alături este afișat cursul real de schimb de pe xe.com. Nu uita: de fiecare dată când retragi numerar sau efectuezi o tranzacție în valută străină cu N26, plătești la rata medie de schimb a pieței și niciun ban mai mult.

Ce tip de asigurări vin cu N26You și N26 Metal?
N26 You și N26 Metal vin cu un plan impresionant de asigurare de călătorie și medicală, care te menține în siguranță peste hotare. Nu este chiar la fel de cuprinzător precum planul de asigurare SafetyWing, pe care ți-l recomandăm să-l combini cu abonamentul tău N26, dar acoperă foarte multe arii:
- Cheltuieli medicale până la o sumă nelimitată dacă ai o urgență medicală în străinătate (suma nu este deductibilă).
- Cheltuieli stomatologice de urgență în valoare de maximum 250 € (suma nu este deductibilă).
- Cheltuieli cauzate de întârzierile de zbor de 4 ore sau mai mult, în valoare de maximum 400 € (suma nu este deductibilă).
- Cheltuieli cauzate de întârzierea sosirii bagajului tău cu mai mult de 6 ore, în valoare de maximum 400 € (suma nu este deductibilă).
- Rambursare pentru un telefon mobil furat care a fost achiziționat cu contul tău N26 Black, în valoare de maximum 300 € (deductibilitate de 50 €).
- Rambursare pentru numerarul furat dacă ești jefuit în primele 4 ore de la folosirea cardului tău N26 Black pentru retragerea numerarului dintr-un bancomat, în valoare de maximum 500 € (suma nu este deductibilă).
- Extindere a garanției cu până la un an la articolele achiziționate direct cu cardul tău N26 Black și cu toate metodele de plată asociate cardului tău, cum ar fi un cont PayPal, în valoare de maximum 500 € (deductibilitate de 50 €).
- Asigurare de anulare a călătoriei pentru fiecare călătorie, înainte de începerea călătoriei, în valoare de maximum 5.000 € pe călătorie (deductibilitate de 10-20%).

Cât costă N26?
Taxele N26 sunt structurate într-un document de opt pagini care sunt destul de dense, așa că iată lucrurile importante:
- Toate conturile bancare N26 sunt gratuite.
- N26 Black costă 9.90 €/lună, în timp ce N26 Metal costă 16.90 €/lună.
- Retragerea valutei străine (orice valută în afară de euro) oriunde în lume: operațiune Gratuită pentru membrii N26 Black și N26 Metal, sau cu un comision de 1.7% pentru utilizatorii planul gratuit N26.
N26 Metal
N26 Metal include toate avantajele N26 Black menționate mai sus, plus o echipă dedicată care oferă asistență (prioritate) pentru clienți și, bineînțeles, cardul metalic în sine. Am scris recent o recenzie de 2000 de cuvinte despre N26 Metal, care descrie în detaliu cardul super-premium N26.
N26 Metal vine, de asemenea, cu un număr tot mai mare de oferte și avantaje destinate exclusiv partenerilor, care rivalizează cu avantajele unor carduri de credit mult mai scumpe, precum American Express Platinum. Aceste beneficii includ:
- WeWork: 1 zi gratuită pe lună de conlucrare din orice locație WeWork din întreaga lume.
- Hotels.com: 10% reducere la rezervările la hotel.
- IHG: 20% -30% reducere la rezervările la hotel când rezervi cu cel puțin 21 de zile înainte.
- Tannico: 10% reducere la primele trei comenzi de vin, livrate acasă la tine.
- Outfittery: Economisește 30 € pe o cutie elegantă Outfittery.
- Caya: 25% reducere la abonamentul tău anual Caya, expeditorul de mesaje digitale.
- Zipjet: 10% reducere la comenzile de cel puțin 30 € de la Zipjet, serviciul de spălătorie care vine la tine.
- Home24: 10% reducere la comanda ta de 199 € de la Home24, unul dintre cele mai mari magazine online de mobilă din Europa.
- Helpling: 10% reducere la toate serviciile de curățare a locuinței oferite de Helpling.
- Drivy: 25 € reducere la prima închiriere de mașini cu sistem online de accesare a serviciilor, de la Drivy.
- Lanieri: 25% reducere la costumele, cămășile, jachetele și pantalonii făcuți la comandă de către Lanieri.
- Babbel: Încă 3 luni gratuite de acces la lecțiile de limbi străine când te înscrii la un pachet ce include 3 luni de studiu al limbilor străine, oferit de Babbel.
- Urban Sports Club: 10 € reducere la abonamentul Urban Sports Club, sala de sport care nu cunoaște limite.
N26 Metal costă în prezent 16.90 €/lună.

Cum să te înscrii la N26
Având în vedere impresionanta sa politică de asigurare, gratuitatea la retragerile de numerar în valută și ușurința de utilizare a aplicației, nu puteam fi mai fericit ca sunt membru al N26 You.
N26 a făcut ca activitatea mea bancară să fie mult mai ușoară și mai ieftină și a rezolvat o mulțime de probleme complicate pe care le aveam înainte (de ex. polițe de asigurare de călătorie/medicale costisitoare și vagi, plus cheltuieli de aproape 100$/lună cu bancomatele și comisioanele de schimb valutar ascunse).
Și nici măcar nu ai nevoie de un cod promoțional N26 pentru a te înscrie (Spoiler: e posibil ca codurile promoționale N26 să fi dispărut).
Pentru a te înscrie, trebuie doar să furnizezi informațiile personale standard (numele, data nașterii etc.) și un CI sau un pașaport valabil.
După ce te-ai înscris, după ce ți-ai verificat CI-ul în aplicație și după ce ți-ai asociat telefonul smartphone (durează 8 minute în total), îți vor trimite MasterCard-ul gratuit prin poștă. Al meu a venit în doar 2 zile și a venit într-un pachet destul de elegant.
Lăsați un comentariu mai jos dacă aveți întrebări despre N26 și voi face tot ce pot pentru a vă răspunde sau puteți contacta echipa de asistență a N26 prin intermediul aplicației sau a site-ului web.
NUMAI MINCIUNI Romania nu este acceptata.
Vezi ce zice mesajaul de mai jos :
We’re not in your region yet, but you can sign up for our waiting list and we’ll let you know when we’re available there